BUREK CU BRANZA SARATA - RETETA VIDEO

aprilie 24, 2016


ENGLISH RECIPE HERE

Burekul este o placinta preparata cu foi subtiri si umpluta cu branza, cu carne sau ciuperci care se serveste in general cu iaurt sau smantana. Noi fiind mari fani ai placintelor cu branza sarata, am preparat un burek cu branza sarata :)
Cantitatea de branza folosita pentru a prepara aceasta placinta fiind destul de mare, am folosit un amestec de telemea si branza dulce, in proportii egale, pentru a obtine o umplutura moderat de sarata. Daca telemeaua este foarte sarata, puteti folosi o cantitate mai mica de telemea si o cantitate mai mare de branza dulce. Cel mai bine este sa alegeti o telemea mai putin sarata si sa mai adaugati sare in umplutura, dupa gust.



Ai mei au fost incantati de Burekul cu branza sarata, au spus ca este cea mai buna placinta pe care au mancat-o pana acum. Si au mancat ceva placinte :)
Pentru coacere am folosit o tava de 25/35cm.
Va recomand si placinta cu branza sarata cu foi fine de casa si placinta cu branza la tigaie.


Ingrediente necesare pentru a prepara reteta Burek cu branza sarata: 


- 1 pachet foi de placinta (400gr)
- 500gr branza telemea (nu foarte sarata)
- 500gr branza de vaci
- 4 oua
- 200gr smantana
- ulei pentru uns foile
Sare adaugati doar daca credeti ca este necesar.

Instrumente utile:
Robot de bucatarie Heinner HPM-1000WH, 1000W, miscare planetara, accesoriu masina de tocat si blender, bol 5.5 L, 10 viteze + pulse, Alb

Mod de preparare reteta Burek cu branza sarata: 

Reteta video


Dat fiind faptul ca am folosit foi de placinta din comert, am avut de pregatit doar umplutura pentru Burekul cu branza sarata. In ceea ce priveste foile, acestea fiind congelate, am avut grija sa le scot din congelator cu aproximativ o ora inainte de a asambla placinta ca sa pot lucra cu ele.



Am pus intr-un bol incapator branza telemea si branza de vaci si am pisat bine. Daca branza telemea este prea tare pentru a fi pisata o puteti da pe razatoare.
Am adaugat apoi smantana si am amestecat. In acest moment este bine sa gustati amestecul de branza si smantana si sa potriviti de sare, daca este necesar. Eu am pus putina sare pentru ca noua ne place mai sarat :)
In continuare, am batut bine cele 4 oua cu o furculita, le-am adaugat peste amestecul de branza si smantana si am amestecat ca sa se omogenizeze. Aceasta este umplutura pentru Burekul cu branza sarata iar acum ne putem apuca sa asamblam placinta.
Am impartit foile de placinta in 4 parti pentru 4 straturi de foi, fiecare strat avand 3 foi. Deci va trebuie in total 12 foi de placinta.
Am uns tava cu ulei, am asezat 2 foi de placinta (indoite, ca sa incapa in tava), le-am uns cu ulei, am asezat apoi cea de-a treia foaie de placinta si am uns-o si pe aceasta cu ulei. Foile sunt foarte subtiri si nu este necesar sa fie unsa chiar fiecare foaie in parte cu ulei.



Peste acest prim strat de foi am asezat 1/3 din amestecul de branza si am nivelat cu o spatula.
Urmeaza cel de-al doilea strat de foi, prima data 2 foi unse cu ulei, apoi si a treia foaie unsa si ea cu ulei peste care am intins inca 1/3 din umplutura de branza si am nivelat bine.
Urmeaza al treilea strat de foi peste care am pus ultimul strat de umplutura de branza iar ultimul strat al Burekului cu branza sarata este format din foi de placinta. Vom avea in total 4 straturi de foi si 3 straturi de umplutura de branza.
Dupa ce am terminat de asamblat Burekul cu branza sarata am uns cu ulei si ultimul strat de foi si am pus tava in cuptorul preincalzit (180ºC pentru cuptorul electric) timp de aproximativ 40 de minute (sau pana se rumeneste).
Dupa ce am scos tava din cuptor am acoperit-o cu un prosop si am lasat placinta sa se racoreasca. Foile de deasupra sunt crocante la inceput dar, daca acoperiti placinta, se vor muia foarte repede.
Acum puteti savura o portie de Burek cu branza sarata, simplu sau cu iaurt, dupa preferinta. Este minunat! :)
Spor la gatit si pofta buna!
Va astept si pe pagina de Facebook!

You Might Also Like

3 comentarii

About me

Flickr Images

Press

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...