CHIFLE PENTRU HAMBURGER/SANDWICH

aprilie 03, 2016


ENGLISH RECIPE HERE

Dragii mei, odata ce veti gusta aceste chifle pentru hamburger va veti indragosti de ele si nu veti mai dori sa cumparati din magazin. Chiflele pentru hamburger preparate acasa sunt mult mai gustoase decat cele din comert, sunt moi, pufoase si, in plus, stim exact ce contin :). Le puteti folosi pentru a prepara hamburgeri deliciosi sau orice alt tip de sandwich.
Aluatul pe care l-am folosit pentru a prepara aceste chifle este un aluat simplu, cu drojdie uscata, pentru care nu este necesar sa preparam mai intai o maia. Este foarte usor de preparat chiar si de catre incepatori.



Ca sa obtinem niste chifle pentru hamburger foarte moi si pufoase, trebuie neaparat sa le ungem cu galbenus de ou inainte de a le pune la cuptor. Daca nu sunt unse cu galbenus, gustul nu se schimba, chiflele vor fi tot pufoase la interior dar vor avea o coaja mai uscata si usor crocanta.
Am presarat chiflele pentru hamburger cu susan dar puteti folosi si mac, oregano, seminte sau le puteti lasa simple.
Din ingredientele de mai jos am preparat 8 chifle potrivite ca marime.
Aveti mai jos si reteta video.
Va invit sa va abonati si la canalul meu de YouTube ca sa fiti la curent cu cele mai noi retete.

Ingrediente necesare pentru a prepara reteta chifle pentru hamburger

Pentru aluat:
- 500gr faina
- 250ml apa calduta
- 1 pliculet de drojdie uscata (7gr)
- 1 galbenus de ou
- 3 linguri de ulei
- 1 lingurita de zahar
- 1 lingurita de sare
Mai aveti nevoie de:
- 1 galbenus de ou amestecat cu putina apa sau lapte pentru uns chiflele
- susan pentru presarat



Mod de preparare reteta chifle pentru hamburger

Reteta video (CC - subtitrare in limba romana)


Mai intai am amestecat intr-un bol faina si drojdia, uscate.
Intr-un alt bol mai incapator am pus galbenusul de ou, 3 linguri de ulei, 1 lingurita de zahar si 1 lingurita de sare si am amestecat usor, cat sa se omogenizeze, dupa care am adaugat 250ml apa calduta. Am adaugat apoi faina amestecata cu drojdia uscata, treptat, amestecand in acelasi timp cu lingura de lemn. Cand nu am mai putut amesteca cu lingura, am inceput sa framant aluatul cu mana, adaugand si restul de faina.
Dupa ce am adaugat toata faina, am mai framantat aluatul timp de 6-7 minute. Daca este necesar, puteti sa mai adaugati cate putina faina in timpul framantarii. Trebuie sa obtinem un aluat moale, elastic, neted, care se desprinde de pe mana.  
Dupa ce am terminat de framantat am asezat aluatul intr-un bol uns cu ulei, am acoperit bolul cu folie alimentara si l-am pus la crescut intr-un loc caldut timp de 45min-1 ora (pana isi dubleaza volumul). 
Dupa ce a crescut aluatul l-am impartit in 8 bucatele cat de cat egale ca marime. Ca sa fie mai usor, l-am impartit mai intai in 2 jumatati apoi fiecare jumatate in 4 bucatele.



Am luat cate o bucatica de aluat si am tras usor marginile dedesubt, unde va fi spatele chiflei, apoi le-am presat putin ca sa se lipeasca. Am mai modelat putin chifla ca sa fie cat mai rotunda apoi am asezat-o de masa presarata cu faina si am apasat-o cu mana pentru a o aplatiza. Dupa aplatizare chifla pentru hamburger trebuie sa aiba o grosime undeva intre 1,2cm-1,5cm. Va mai creste la cuptor si va avea dimensiunea potrivita pentru un hamburger sau un sandwich.
Dupa ce am modelat chiflele le-am asezat intr-o tava antiaderenta, lasand ceva distanta intre ele, le-am acoperit si le-am lasat sa se odihneasca aproximativ 20 de minute. 
Dupa ce au trecut aceste 20 de minute, am uns chiflele pentru hamburgeri cu galbenus de ou amestecat cu putina apa (cam o lingura), le-am presarat cu susan apoi am pus tava in cuptorul preincalzit (180ºC pentru cuptorul electric) timp de aproximativ 20 de minute.
Am copt chiflele pentru hamburgeri in 2 transe pentru ca nu au incaput toate intr-o tava :).
Acum ca ati vazut cat de usor se prepara, sper sa incercati si voi aceasta reteta de chifle moi, pufoase si delicioase. Sunt minunate si la micul dejun, pentru pachetelul celor mici si merg de minune la un gratar :).
Spor la gatit si pofta buna!
Va astept si pe pagina de Facebook!

You Might Also Like

2 comentarii

About me

Flickr Images

Press

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...