SALATA CU PUI SI FASOLE

ianuarie 23, 2017


Salata cu pui si fasole este o salata foarte gustoasa, satioasa si foarte usor de preparat. Este o optiune excelenta pentru pranz sau pentru o cina rapida si este binevenita mai ales in timpul saptamanii, cand nu prea avem timp sa gatim.
Pentru a prepara salata cu pui si fasole am folosit fasole rosie conservata. Fasolea rosie a fost alegerea sotului meu, pentru ca lui ii place foarte mult. Puteti folosi insa si fasole alba sau o combinatie de fasole alba si rosie. Fasolea conservata ne usureaza munca semnificativ pentru ca tot ce trebuie sa-i mai facem este sa o strecuram si sa o clatim cu apa rece.



Daca doriti sa folositi fasole uscata trebuie sa va programati din timp salata cu pui si fasole pentru ca fasolea uscata trebuie tinuta la hidratat peste noapte, in apa rece. In plus, chiar hidratata fiind, fasolea uscata tot trebuie sa mai fiarba cam 1.5 ore si, in acest fel, prepararea salatei se lungeste semnificativ.
Folosind insa fasole conservata, salata cu pui si fasole este gata imediat. Cat timp se preajeste carnea de pui avem timp sufocient sa pregatim celelalte ingrediente. Pieptul de pui puteti sa-l fierbeti, daca doriti, dar este mult mai gustos prajit la tigaie.
Va recomand cu drag acesta salata minunata si puteti incerca si salata cu pui si naut.

Ingrediente necesare pentru a prepara salata cu pui si fasole:


- 500-600gr piept de pui dezosat
- 500gr fasole din conserva (2 conserve de 400gr) sau 250gr fasole uscata
- 150gr masline rondele
- 1 rosie mare
- 2 castraveti
- 1 ardei kapia mare
- 1 ceapa
- 1 legatura de patrunjel
- sare si piper dupa gust
- suc de lamaie sau otet dupa gust
- 2 linguri de ulei




Mod de preparare reteta salata cu pui si fasole :


Am pregatit mai intai pieptul de pui. Daca aveti un piept de pui intreg, il taiati mai intai felii potrivite. Al meu era deja feliat.
Am pus pieptul de pui intr-o tigaie antiaderenta unsa cu putin ulei, l-am asezonat cu sare, piper si cimbru uscat si l-am lasat sa se rumeneasca pe ambele parti. 
Am lasat pieptul de pui sa se racoreasca si, intre timp, am pregatit celelalte ingrediente pentru salata cu pui si fasole.
Am strecurat fasolea, am clatit-o cu apa rece si am lasat-o sa se scurga putin.
Ceapa am tocat-o marunt pentru ca in acest fel se amesteca mai bine in salata si nu o mai vad copiii ca sa o dea la o parte :). Am pus ceapa tocata intr-un bol incapator.

Castravetii i-am taiat sferturi, pe lungime, apoi feliute, ardeiul l-am taiat fasii micute iar rosia cubulete.



Eu am taiat legumele astfel incat sa fie cam la aceeasi dimensiune cu fasolea, dar le puteti taia in forma si dimensiunea dorite.
Am adaugat la salata si fasolea scursa.
Intre timp se racorise si pieptul de pui. L-am taiat cubulete si l-am adaugat la salata. Am adaugat si maslinele. Am mai adaugat putina sare, ulei si otet (sau suc de lamaie) si am amestecat bine.
La sfarsit am adaugat si patrunjelul verde tocat, pentru un plus de prospetime.
Salata cu pui si fasole este gata si o puteti servi imediat sau o puteti pune la frigider pentru 20-30 de minute inainte de servire.
Puteti servi aceasta salata delicioasa cu o focaccia cu rosii si usturoi, cu o focaccia cu masline sau o focaccia cu cartofi si rozmarin.
Va recomand si salata mexicana cu pui si orez.
Spor la gatit si pofta buna!
Va astept si pe pagina de Facebook!

You Might Also Like

0 comentarii

About me

Flickr Images

Press

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...